În data de 5 mai 2022, Asociația Centrul de Avocacy și Drepturile Omului (CADO) a prezentat în cadrul Parlamentului României, rezultatele monitorizării dimensiunii segregării școlare și nivelul de pregătire a monitorizării acesteia de către Ministerul Educației, realizate în cadrul proiectului ”Școala pentru toți copiii! -II” de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului – CADO în parteneriat cu Asociatia ACDC Romania, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Evenimentul de lansare a fost deschis de către reprezentanții Comisiei pentru învăţământ și Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din cadrul Camerei Deputaților, și anume dna Mirela Elena Adominicăi, dna Simina Tulbure, dl Cătălin Zamfir Manea, și dl Sorin Ion, Secretar de Stat pentru Învățământul Preuniversitar din cadrul Ministerul Educației.
În cadrul evenimentului s-a precizat că în cadrul monitorizării 1387 de unități școlare din învățământul primar și gimnazial din 11 județe ( Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Ialomița, Maramureș, Mureș, Prahova, Suceava și sectoarele 2 și 5 București) au fost invitate să participe în cadrul procesului de monitorizare, din care 58% (805 școli) au oferit date complete, 62% fiind din mediul urban, iar 55% din mediul rural. Datele raportului sunt reprezentantive doar la nivelul școlilor care au oferit date din cele 11 județe.
Potrivit raportului de monitorizare din 2019, când Metodologia de monitorizare a segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost aprobată prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5633/2019, principale rezultate arată că nouă din zece școli (89,5%) nu au participat la formare/informare specifică privind derularea procesului de monitorizare a segregării școlare iar pentru 66.7% dintre școlile nu cunosc indicatorii utilizați pentru evaluarea segregării școlare și modul lor de calcul. De asemenea, 90.5% dintre școlile respondente nu văd vreo consecință negativă care ar deriva din neparticiparea unității școlare la procesul de monitorizare a segregării școlare.
În cadrul evenimentului s-au prezentat și date privind dimensiunea segregării școlare în funcție de criteriul etnic, dizabilitate, statutul socio-economic (nivelul educației părinților și caracteristica elevului de a fi beneficiar de bursă socială), performanțelor școlare (operaționalizat prin statutul de repetent al elevului, distribuirea elevilor repetenți în spațiile de învățare), neparticiparea la minim 80% din cursurile online organizate în pandemie și nevoia de educație remedială a elevului. Astfel, cu privire la dimensiunea segregării școlare în cele 11 județe, potrivit raportului 35,4% (285 de școli) din 805 școli care au oferit date, înregistrează, cel puțin o formă de segregare.
Forma de segregare preponderentă este segregare etnică care reprezintă 66.4% segregare per clase din cele 125 de școli identificate cu pondere minimă de elevi romi (3%) și cu minimum un nivel educațional cu minimum 2 clase și 27,5% din școlile respective dar cu minim 2 clădiri.
Un alt rezultat prezentat a fost intersecționalitatea segregării care potrivit datelor oferite de către unitățile școlare 47% dintre școlile care au un minimum educațional cu minimum 2 clase.
După prezentarea rezultatelor s-a dezbătut cum instituțiile legislative și guvernamentale împreună cu societatea civilă pot reacționa pentru prevenirea și combaterea concretă a segregării școlare, un fenomen care afectează elevii din grupurile cele mai vulnerabile în ultimele decenii.În încheierea evenimentului, Cerasela Bănică, președinta CADO, a concluzionat: ”Segregarea este o problemă care nu mai poate fi contestată. Dacă nu o vom aborda cu celeritate, vor fi afectați nu numai copiii care sunt segregați dar și ceilalți copii iar întreaga societate va fi mai nesănătoasă, mai imatură, mai needucată. De ce spun asta? Pentru că într-o perioadă a digitalizării rapide, în care totul se produce la o viteză foarte mare dacă vom avea un grup foarte mare de elevi care nu vor putea ajunge din urmă pe ceilalți copii acest lucru va trage întreaga societate în jos atât din punct de vedere socio-economic, profesional și așa mai departe. Deci haideți cât mai curând să facem tot posibilul de a da o șansă la o viață normală milioanelor de copii aflați la risc de segregare. Angajamentul meu în această direcție nu se poate realiza fără sprijinul autorităților, instituțiilor, societății civile, a tuturor.”
You must be logged in to post a comment Login