Connect with us

Educație

Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022 – în 25 de oraşe, din luna mai; documentar despre Regele Mihai

Published

on

Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022, o continuare a celui din 2019 de promovare a filmului documentar “Maria, Inima României”, care va include noua versiune a documentarului “Regele Mihai: Drumul către casă”, va prezenta detalii din perioada de izolare personală şi socială a regelui din timpul exilului în Elveţia, dar şi motivele pentru care monarhul a ezitat să se întoarcă în România.

Noua versiune a documentarului despre Regele Mihai, “Director’s Cut”, include materiale noi despre perioada tinereţii Regelui Mihai, aşa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Versiunea îmbogăţită a filmului pune accent şi pe interacţiunile monarhului cu CIA după exilul din 1948.

“Sunt bucuros să vă anunţ că lansăm un nou turneu naţional la fel cum am făcut pentru Regina Maria. Vrem să facem asta pentru a arăta şi filmul pe care l-am făcut – ‘Regele Mihai: Drumul spre casă’ -, care este despre anii de exil. (…) Acest film începe în trenul cu care a părăsit ţara în ianuarie 1948 plecând spre o destinaţie nesigură – Moscova sau Vest. El a ajuns în Elveţia, la Laussane. Este o poveste interesantă despre ce s-a întâmplat cu regele”, a declarat John Florescu, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că pentru realizarea peliculei a vorbit cu sfătuitorii regelui, cu oamenii din casă, cu membrii ai familiei, cu oameni dragi regelui.

Dan Drăghicescu, producător asociat al documentarului “Regele Mihai: Drumul către casă”, a precizat că turneul va reprezenta un maraton de proiecţii, timp de opt luni, care va cuprinde 25 de oraşe, printre care Bucureşti, Iaşi, Braşov, Alba Iulia, Deva, Alexandria, Sinaia, Cluj-Napoca, Curtea de Argeş, Târgovişte, Bicaz, Constanţa.

“Turneul începe în mai. Avem o primă prezentare în Bucureşti, la BCU Carol I, este cu intrare liberă. Voi fi acolo împreună cu John Florescu pentru a răspunde întrebărilor publicului. Practic, la toate proiecţiile, cineva din echipă o să fie prezent să răspundă la întrebările publicului despre istorie şi realizarea filmelor. Continuăm în Timişoara, la început de mai, avem o prezentare la Braşov, la Deva. Avem date pe care urmează să le stabilim şi o să le comunicăm pe social media”, a spus Dan Drăghicescu.

Producătorul a afirmat că doreşte ca filmul să fie prezentat publicului larg în formate convenţionale, în cinematografe, dar şi în centre culturale, fabrici, uzine, licee, cu intrare liberă.

Primele proiecţii vor avea loc pe 4 şi 5 mai la Timişoara, unde turneul va include o serie de ateliere în cadrul cărora publicul va putea învăţa paşii pe care îi presupune producţia unui documentar istoric.

În Bucureşti, turneul va debuta pe 6 mai, în aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, de la ora 19,00. Reprezentaţii în Bucureşti vor mai avea loc la Cinema Gloria şi Universitatea din Bucureşti, la date care urmează a fi anunţate, dar şi în cadrul BIFF 2022, în cadrul căruia a fost iniţiată o secţiune de film istoric.

Documentarul istoric va fi difuzat în lunile următoare în Europa Centrală şi de Est, precum şi în Marea Britanie, Belgia, Olanda, au precizat organizatorii. Filmul a fost deja proiectat în Germania, Spania şi India.

Turneul include proiecţia documentarelor “Războiul Regelui”, “Maria, Inima României” şi “Regele Mihai: Drumul către casă”.

Accesul la proiecţiile din cadrul Turneului de Educaţie Istorică 2022 va fi gratuit.

AGERPRES

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local