Compania Naţională Poşta Română le aduce la cunoştinţă clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale va suferi modificări în perioada Sărbătorilor Pascale Ortodoxe.
Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paştelui), precum şi prima şi a doua zi de Paşti, sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare.
Astfel, toate subunităţile poştale din mediul rural şi urban vor fi închise vineri, 22 aprilie 2022, şi luni, 25 aprilie 2022. Sâmbătă, 23 aprilie 2022, subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă.
Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate, în această perioadă, să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.
You must be logged in to post a comment Login