Consiliul Tineretului din România, federația reprezentativă a tinerilor și organizațiilor de și pentru tineret din România, la nivel național și internațional, salută decizia Comitetului European pentru Drepturi Sociale, prin care acesta a admis miercuri, în mod public, că internshipurile neplătite din Belgia reprezintă o practică abuzivă și discriminatorie la adresa tinerilor, a căror muncă neremunerată îi pune într-o poziție vulnerabilă față de cei care primesc și beneficii financiare pentru serviciile oferite, iar politicile curente nu oferă îndeajuns de multă protecție pentru eradicarea acestor situații.
Decizia menționată anterior a fost adoptată în urma sesizării înaintate împotriva Belgiei, în anul 2017, de către Forumul European de Tineret. Sesizarea a fost elaborată de Grupul de Experți în Drepturile Tinerilor, din care a făcut parte și CTR, prin Vicepreședintele său pe Relații Internaționale, Patricia Couți, unde am propus interzicerea practicii internshipurilor neplătite, prin modelarea bazei legale astfel încât să fie asigurată plata și calitatea acestora. Prin această plângere reclamam că, deși internshipurile sunt o bună modalitate prin care tinerii pot adera la piața muncii, având deja un bagaj de cunoștințe și experiență, faptul că majoritatea acestora sunt neplătite îi determină să nu mai presteze același volum de muncă și/sau o muncă de calitate, dar și să nu-și mai însușească anumite abilități în mod corespunzător, din cauza problemelor financiare. De asemenea, ele favorizează tinerii cu posibilități materiale mai generoase și îi dezavantajează pe cei care nu fac parte din această categorie, iar neplata muncii reprezintă o încălcare a articolului 4 din Carta Socială Europeană.
Pe lângă contribuția oferită în dezvoltarea acestei sesizări, CTR s-a mai alăturat eforturilor europene de a îmbunătăți calitatea stagiilor de practică și internshipurilor, mai ales prin aportul său la inițiativa Forumului European de Tineret de a constitui o Cartă Europeană a Calității Internshipurilor și Stagiilor de Ucenicie. De asemenea, am mai accentuat necesitatea ca aceste tipuri de programe să fie calitative și remunerate, prin propunerile pe care le-am înaintat către fostul Minister al Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. Mai mult decât atât, CTR, alături de Forumul European de Tineret, a evidențiat necesitatea interzicerii internshipurilor neplătite, în raportul comun transmis către United Nations Office of the High Commissioner for Human Rights, în cadrul Universal Periodic Review (UPR).
Începând cu anul 2018, în România, internshipurile sunt reglementate prin legea 176/2018, care prevede faptul că orice intern are dreptul să fie plătit cu cel puțin 50% din salariul minim brut și în mod proporțional cu orele de muncă prestate. Un intern ar trebui să muncească pentru organizația-gazdă maximum 40 de ore pe săptămână, în cazul internilor de peste 18 ani, iar în cazul internilor între 16 și 18 ani, aceste ore de muncă săptămânale se reduc la 30, maximum 6 ore pe zi, conf. art. 8, din legea 176/2018. În plus, este interzisă încheierea unui contract de internship pentru a evita încheierea unui contract individual de muncă (art. 5, alin. 5, L176/2018).
Pentru ca tinerii să poată beneficia de toate avantajele unui program de internship este necesar să aibă parte și de susținerea financiară necesară pentru a se putea dedica în mod corespunzător acestuia, iar munca prestată în cadrul unui internship este la fel de validă ca aceea desfășurată printr-un contract individual de muncă, așadar, este abuziv și discriminatoriu ca munca din cadrul unui internship să nu fie remunerată.
Forumul European de Tineret, împreună cu partidele politice europene de tineret, a lansat săptămâna trecută un apel pentru interzicerea internshipurilor neplătite la nivelul tuturor statelor și instituțiilor europene, eforturi evidențiate și în cadrul programului pentru Anul European al Tineretului.
Consiliul Tineretului din România susține în continuare aceste demersuri pentru stoparea abuzurilor create de internshipurile neplătite și respectarea drepturilor sociale ale tinerilor, prin remunerarea acestei forme de muncă într-un mod adecvat, la nivelul tuturor statelor europene și nu numai.
Sursă foto: contzilla.ro
You must be logged in to post a comment Login