Mai exact, de la 1 martie, sensurile unice existente pe străzile cuprinse între bulevardul Tomis şi strada Răscoalei din 1907 vor fi extinse până la intersecţia cu bulevardul Mamaia, respectiv strada I.G. Duca. Implementarea acestei măsuri este necesară atât pentru fluidizarea traficului rutier, cât şi pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar. Odată cu instituirea regimului de sens unic, conducătorii auto vor putea staţiona şi parca pe carosabil.
Circulaţia rutieră se va desfăşura astfel:
– pe strada Tudor Vladimirescu, circulaţia va fi permisă dinspre strada Răscoalei din 1907 spre strada Mihai Viteazu şi dinspre strada I.G. Duca spre strada Mihai Viteazu;
– pe strada Dimitrie Bolintineanu se va circula dinspre strada Răscoalei din 1907 spre bulevardul Mamaia;
– pe strada Decebal se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Răscoalei din 1907;
– pe strada Dacia circulaţia va fi permisă dinspre strada Răscoalei din 1907 spre bulevardul Mamaia;
– pe strada Sarmisegetuza se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Răscoalei din 1907;
– pe strada Constantin Brătescu se va circula dinspre strada Răscoalei din 1907 spre strada I.G. Duca;
– pe strada General Manu circulaţia va fi permisă dinspre strada Ion Lahovari spre bulevardul Mamaia;
– pe strada Păcii se va circula dinspre strada Slt. Abdulachim Chiazim spre strada Tudor Vladimirescu;
– pe strada Slt. Abdulachim Chiazim circulaţia va fi permisă dinspre strada Siretului spre strada General Manu;
– pe strada Siretului se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Griviţei;
– pe strada Ion Lahovari circulaţia va fi permisă dinspre strada Griviţei spre bulevardul Mamaia, respectiv strada Griviţei către strada General Manu;
– pe strada Miron Costin se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Griviţei;
– pe strada Griviţei se va circula dinspre strada Miron Costin spre strada Ion Lahovari şi dinspre strada Mihăileanu spre strada Mihai Viteazu;
– pe strada Zorilor se va circula dinspre strada Sabinelor spre bulevardul Mamaia;
– pe strada Sabinelor se va circula dinspre strada George Enescu spre strada Mihai Viteazu;
– pe strada Ilarie Voronca se va circula dinspre strada Decebal spre strada Griviţei;
– pe strada George Enescu se va circula dinspre strada Griviţei spre bulevardul Mamaia;
– pe strada Ştefan Mihăileanu se va circula dinspre strada Dimitrie Bolintineanu spre strada Ştefan cel Mare;
– pe strada Cpt. Petre Romulus se va circula dinspre strada Griviţei spre strada Sarmisegetuza;
– pe strada Gheorghe Lazăr se va circula dinspre strada Constantin Brătescu spre strada Sarmisegetuza;
– pe strada Mercur se va circula dinspre strada Sarmisegetuza spre Piaţa Griviţei;
– pe strada Jupiter se va circula dinspre Piaţa Griviţei spre strada Sarmisegetuza.
Potrivit proiectului de resistematizare rutieră, pe strada I.G. Duca, tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia şi strada Avram Iancu, se va institui oprirea interzisă pe ambele sensuri de mers.
Ca măsură complementară, se va permite efectuarea virajului la stânga din strada I.G. Duca pe strada Tudor Vladimirescu, spre strada Ştefan Mihăileanu.
You must be logged in to post a comment Login