Connect with us

Sănătate

Măsurile autorităților române pentru pregătirea valului 5

Published

on

Astăzi, 29 decembrie 2021, prof.dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și conf. dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolior Transmisibile au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, pachetul de măsuri pe care Ministerul Sănătății l-a luat şi îl organizează în perioada imediat următoare, pentru un răspuns adecvat din punct de vedere medical la o creştere a numărului de cazuri de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus cu scopul de a reduce impactul acestei boli asupra populaţiei din România, precum și  o estimare a modului în care va evolua în următoarele săptămâni pandemia COVID-19 în ţara noastră.

Măsuri anunțate de ministrul Sănătății pentru pregătirea valului 5

  • am avut deja discuții avansate cu producătorii de medicamente inovative încât sa avem la dispoziție cât mai repede medicația care se poate administra în sistem ambulatoiriu și care este deja disponibilă în unele țări, în Israel;
  • structură de coordonare a asistenței medicale la Ministerul Sănătății, ca să poată lua deciziile în timp real;
  • punem la dispoziție lista centrelor de testare și evaluare, va fi publicată pe siteul ministerului;
  • extinderea capacității de testare și a asistenței ambulatorii;
  • ghidul de recomandări pentru monitorizare și tratament în ambulatoriu, inclusiv modul în care se prescriu antiviralele;
  • parteneriat cu organizațiile profesionale;
  • instruirea personalului pentru asigurarea siguranței pacienților;
  • paturi alocate de circa 20% pentru pacienții COVID-19, 25.000 de paturi, cu o creștere de până la 30% în cazul în care capacitatea este depășită;
  • am crescut bugetul pentru secțiile ATI cu 60%;
  • tratamentul: nu se face prin decizia ministrului Sănătății, tratamentul se face prin recomandarea unei comisii de experți. Această comisie ne-a furnizat informațiile încât să adoptăm un nou protocol de tratament;
  • va exista un mecanism care să asigure evaluarea pacienților încât să fie eligibili pentru tratamentul antiviral;
  • medicația antivirală nu se dă în loc de vaccin;
  • introducem antiviralele inovative de la mijlocul lunii ianuarie;
  • comunicarea și parteneriatele – încercăm să comunicăm vizual cu populația astfel încât să fie accesibile informațiile pentru toți;
  • revitalizarea campaniei de vaccinare – trebuie să creștem ponderea informării. Trebuie să nu fie politizată.

Recomandări pentru populație: 

  • vaccinarea previne formele severe și decesele;
  • este vitală respectarea măsurilor de distanțare;
  • testarea este un element esențial pe care îl încurajăm;
  • discuția cu medicul de familie, nu tratament cu antibiotice sau antivirale decât la recomandarea medicului;
  • fiecare cetățean să aibă trusă care să monitorizeze boala.

Recomandări pentru angajatori:

  • triajul zilnic al angajaților;
  • monitorizarea peramanentă;
  • organizarea programului de lucru decalat;
  • încurajarea telemuncii;
  • existența materialelor dezinfectante și a măștilor;
  • încurajarea vaccinării.

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local