Connect with us

Actual

Lovitură primită de țăranul român! Nu mai mult de 5 porci în gospodărie!

Published

on

Așa numita lege a porcului prin care sunt prevăzute o serie de reguli pentru crescătorii de porci, inclusiv pentru cei care cresc maximum 5 porci în gospodărie a trecut de Senat și a fost trimisă spre aprobare la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Proiectul a fost inițiat de UDMR și susținut de PSD, PNL și USR. Legea a fost adoptată cu 70 de voturi pentru (față de 69 câte erau necesare pentru adoptare), 10 senatori votând împotrivă. 47 de senatori s-au abținut de la vot.

https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=23834

Țăranul român nu va mai avea voie să crească în propria gospodărie decât maxim 5 porci. Legea va interzice în gospodăriile rurale și creșterea scroafelor și a vierilor pentru reproducție. 

În plus porcii NU vor mai putea fi hrăniți cu lături rezultate din resturile alimentare.

Conform noilor reguli, ca să poată crește și vinde până la 15 porci anual, un țăran trebuie să-și facă… firmă. 

Legea Porcului: Reguli pentru cei care cresc porci pentru consum propriu

a) să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare şi/sau cu alte subproduse de origine animală;
b) să deţină porcine în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deţinute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;

c) să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici – porci vânaţi sau morţi, carne şi subproduse rezultate de la acestea;

d) să ofere facilităţi pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor şi încălţămintei la intrarea şi ieşirea în/din adăpostul porcinelor;

e) să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din adăpost;

f) să nu intre în adăpost de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vanătoare;

g) să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împutemicit cu privire la:

  • 1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor;
  • 2. orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploataţie, precum şi orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;
  • 3. orice mortalitate aparută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;

h) echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploataţie să fie folosite exclusiv acestei activităţi;

i) să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;

j) să nu crească în exploataţie scroafe şi/sau vieri folosiţi pentru reproducere – această condiţie nu se aplică exploataţiilor comerciale;

k) să nu hrăneasca porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puţin 30 de zile de la recoltarea acestora;

l) să nu foloseasca aşternut vegetal pe o perioada de cel puţin 90 de zile de la recoltare.

ANSVSA şi Ministerul Agriculturii vor elabora şi promova, prin ordin comun, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii, ghiduri de bune practici privind implementarea principiilor şi cerinţelor de biosecuritate pentru fiecare dintre tipurile de exploataţii de creştere a porcinelor din România.

Pentru exploataţiile de tip familial şşi exploataţiile de tip semideschis pentru rasele autohtone acestea vor conţine inclusiv formularele necesare autorizării sanitar-veterinare.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor sus-menţionate sunt cuprinse între 5.000 şi 18.000 de lei.

Sursă foto: cultivaprofitabil.ro

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local