Foto și video: Facebook/FC Barcelona
Tânărul atacant Ansu Fati îi calcă pe urme lui Lionel Messi. După plecarea starului argentinian la PSG, triciul cu numărul 10 nu a fost atribuit până acum niciunui jucător din lotul echipei catalane. Ansu Fati este cel care îl va purta de acum încolo la meciurile Barcelonei. Astfel, el se înscrie într-o galerie celebră de fotbaliști care au îmbrăcat acest tricou la gruparea de pe Nou Camp. În afara lui Messi, îi mai amintim aici pe Ronaldinho sau Rivaldo.
Ansu Fati a stabilit până acum câteva recorduri incredibile la FC Barcelona. El a devenit cel mai tânăr jucător din istoria clubului catalan care evoluează în cupele europene, la vârsta de 16 ani, 10 luni şi 14 zile şi cel mai tânăr marcator din istoria Ligii Campionilor, la vârsta de 17 ani şi 40 de zile.
Potrivit Transfermarkt , cota de piață a lui Ansu Fati este de 60 de milioane de euro.
You must be logged in to post a comment Login