Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată duminică seară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.
Intrarea în carantină a persoanelor care vin din aceste țări este obligatorie chiar și pentru cei care prezintă un test PCR cu rezultat negativ. În acest caz, măsura se aplică pentru 10 zile. Pentru călătorii care nu au făcut testul, carantina durează 14 zile. Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat. De asemenea, persoanele aflate în tranzit nu vor sta în carantină.
Pe listă figurează 51 de state sau teritorii. După foarte mult timp după mult timp, Statele Unite NU mai figurează pe listă.
În schimb Spania, Italia, Franța, Ungaria, dar și Marea Britanie, se mențin în „zonă galbenă”.
Sursă foto: Digi24
You must be logged in to post a comment Login