Connect with us

Cultură

Festivalul cetăților antice dobrogene ajunge în acest weekend la Cetatea Ulmetum

Published

on

După trei săptămâni intense, în care s-a trecut pe rând pe la Capidava, Histria și Tropaeum Traiani, „Festivalul cetăților antice dobrogene“ ajunge în acest weekend la Cetatea Ulmetum din localitatea constănțeană Pantelimon.


Dacă până acum accentul s-a pus pe adulți, de această dată cei mici vor fi în centrul atenției, majoritatea activităților pregătite cu această ocazie vizându-i cu precădere. Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă, 19 august, în incinta cetății vor avea loc tururi ghidate realizate de către reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în care va fi prezentată istoria fortăreței, dar vor fi povestite și câteva dintre legendele locului.


De asemenea, pentru cei mici va fi organizat un atelier de ceramică în cadrul căruia vor deprinde tainele manevrării lutului, dar și un concurs de cultură generală. În paralel cu aceste activități, vizitatorii și participanții la cea de a patra etapă a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ vor lua parte la un treasure hunting special realizat cu această ocazie.
Obiectivul general al proiectului este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.


„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.

Trending

Copyright © 2020 - 2022 Impact Local